Skip to content

Descoperă Formula Buffet

Formula Buffett – Învață zilnic ceva nou

105189487 Y2A2468b

„Cel mai bun lucru pe care îl poate face o ființă umană e să ajute altă ființă umană să știe mai multe” – Charlie Munger

„Mergi la culcare mai deștept decât erai când te-ai trezit” – Charlie Munger

 

Majoritatea oamenilor trec prin viață fără să devină mai deștepți. De ce? Ei pur și simplu nu vor să facă lucrurile necesare.

Este ușor să vii acasă, să te așezi pe canapea, să te uiți la TV și să te deconectezi până vine ora de culcare. Dar asta nu prea te va ajuta să devii mai deștept.

Sigur că poți să te duci la birou a doua zi și să discuți detaliile episodului din Mad Men sau Game of Thrones din seara trecută. Desigur că știi ce s-a întâmplat la Supraviețuitorul. Dar asta nu este acumulare de cunoștințe, este un sedativ care adoarme mintea.

Poți acumula cunoștințe dacă îți dorești.

De fapt, există o formulă simplă, pe care dacă o urmezi este aproape sigur că vei deveni mai deștept cu trecerea timpului. Simplă, dar nu ușoară.

O vom numi Metoda Buffett, după Warren Buffet și partenerul lui de afaceri pe temen lung la Berkshire Hathaway, Charlie Munger. Acești doi oameni creează o combinație extraordinară de minți. Sunt, de asemenea, mașinării de învățare.

„Eu pot vedea, el poate auzi. Facem o combinație grozavă.” – Warren Buffett, vorbind de partenerul și prietenul său, Charlie Munger.

Putem învăța multe de la ei. Nu au devenit mai deștepți pentru că sunt amândoi miliardari. Nu, de fapt au devenit miliardari, în parte, pentru că sunt deștepți. Mai important, ei continuă să devină mai inteligenți. Și pare că au destul de multe de spus legat de acest subiect.

 

Cum să devii mai deștept

 

Citește. Mult.

02 1200x628 1

Warren Buffett spune, „Eu stau la birou și citesc toată ziua.”

Ce înseamnă asta? El estimează că își petrece 80% din ziua lucrătoare citind și gândind.

„Ai putea cu greu să găsești un parteneriat în care doi oameni se pun de acord să citească mai multe ore decât noi.”, a comentat Charlie Munger.

Când au fost întrebați cum poate cineva să devină mai deștept, Buffett a ridicat odată teancuri de hârtie spunând „Citiți 500 de pagini ca acestea în fiecare zi. Așa se adună cunoștințele, precum dobânda calculabilă.”

Cu toții ne putem dezvolta cunoștințele, dar majoritatea nu vom depune efortul necesar.

O persoană care i-a urmat sfaturile lui Buffett, Todd Combs, lucrează acum pentru investitorul legendar. El a luat în serios sfaturile lui Buffett și a început să țină evidența a ceea ce citea și a câte pagini parcurgea.

Ziarul „The Ohama World-Herald” scrie:

Într-un final, găsitul și cititul materialelor productive a devenit o a doua natură, un obicei. Odată ce și-a început cariera de investitor, citea și mai mult, ajungând la 600, 750, chiar și 1000 de pagini pe zi.

Combs a descoperit că formula lui Buffett funcționa, dându-i mai multă cunoaștere care l-a ajutat la ceea ce a devenit jobul lui principal – căutarea adevărului legat de potențiale investiții.

Dar cum citești contează cel puțin la fel de mult.

Trebuie să fii întotdeauna critic și gânditor. Tu trebuie să faci munca mentală necesară pentru a avea o opinie.

În „Working together: Why great Partnerships Succeed”, Buffet comentează la adresa autorului Michael Eisner:

„Uite, jobul meu este în principal corelarea multor și mai multor fapte și informații și, ocazional, să văd dacă asta duce la acțiune. Cât despre Charlie – copiii lui îl numesc o carte cu picioare.”

 

Învățare continuă

 

Eisner continuă:

Poate de aceea ambii sunt de acord că este mai bine că nu au locuit niciodată în același oraș și nici nu au lucrat în același birou. Ar fi vrut să discute tot timpul, rămânând fără timp pentru citit, ceea ce Munger descrie ca fiind un program educațional continuu și esențial pentru cei doi bărbați, care conduc unul dintre cele mai mari conglomerate din lume.

„Nu cred că există un alt duo care să fie mai bun la învățare continuă decât noi,” spune el, vorbind la timpul trecut, dar fără să vrea. „Și dacă nu am fi fost în învățare continuă, recordul nu ar fi fost la fel de bun. Am dus ideea cititului într-o extremă, astfel încât am petrecut cea mai mare parte a zilelor noastre citind, pentru a putea învăța mai mult, ceea ce nu este un model des întâlnit în afaceri.”

 

Nu merge cum crezi că merge

 

Poate crezi că ei stau în fața unui calculator toată ziua, obsedați de cifre? Nimic mai greșit.

„Nu,” spune Warren. „Nu citim opiniile altor oameni. Vrem să ajungem la fapte, iar apoi să gândim.” Și când se ajunge la partea de gândire, pentru Buffett și Munger nu există cineva cu care să gândească mai bine decât partenerii lor. „Charlie nu poate să dea peste o problemă fără să se gândească la răspuns,” afirmă Warren. „Are cea mai bună minte de 30 de secunde pe care am văzut-o vreodată. Îl sun, iar în 30 de secunde îi va veni răspunsul. Pur și simplu vede lucrurile imediat.”

Munger își vede inteligența ca pe ceva ce a acumulat, nu ca pe ceva natural, genial. Și a atribuit toate meritele studiului pe care îl face.

„Nici Warren și nici eu nu suntem destul de deștepți pentru a lua decizii fără timp de gândire,” i-a spus odată Munger unui reporter. „Luăm deciziile foarte rapid, dar asta se întâmplă pentru că am petrecut atât de mult timp pregătindu-ne prin statul în liniște, însoțiți de citit și gândire.”

 

Cum poți găsi timpul în care să citești?

 

Cititul consumă timp și energie. Una din metodele care îți permit să citești mai des este să îți oprești o oră pe zi doar pentru tine.

Într-un interviu pe care l-a dat pentru biografia sa autorizată, „The Snowball”, Buffet a afirmat:

Charlie, ca avocat foarte tânăr, câștiga probabil 20 de dolari pe oră. S-a gândit „Cine este clientul meu cel mai valoros?” Și a hotărât că este el însuși. Așa că s-a decis să își vândă o oră în fiecare zi. O făcea dimineața devreme, lucrând la proiecte de construcții și afaceri imobiliare. Cu toții ar trebui să facem asta, să devenim clienții noștri, iar apoi să lucrăm și pentru alți oameni și să ne vindem nouă înșine o oră în fiecare zi.

Este important să ne gândim la costul de oportunitate al acestei ore. Pe de o parte parte, poți verifica twitterul, să citești niște știri online, apoi să răspunzi la câteva emailuri în timp ce te prefaci că termini memo-ul care se presupunea că este prioritatea ta. Pe de altă parte, poți dedica timpul acesta pentru a te perfecționa. Pe termen scurt, o vei duce mai bine cu dopamina generată de twitter și emailuri în timp ce faci multitasking. Pe termen lung, investiția în a învăța ceva nou și de a te dezvolta te va duce și mai departe.

„Întotdeauna mi-am dorit să îmbunătățesc ceea ce fac,” a comentat Munger, ”chiar dacă îmi reduce veniturile pe an. Și întotdeauna îmi las timp pentru a juca jocul meu propriu de auto-amuzare și îmbunătățire.”

 

Cititul este doar o parte din ecuație

 

Dar cititul nu este suficient. Charlie Munger continuă:

“Citim foarte mult. Nu știu pe nimeni care este înțelept și nu citește mult. Dar asta nu este suficient: trebuie să ai un temperament predispus către prinsul ideilor și făcutul de lucruri raționale. Majoritatea oamenilor nu se agață de ideile bune sau nu știu ce să facă cu ele.”

Vorbind despre ce înseamnă să ai cunoaștere, în „How to Read a Book”, Mortimer Adler scrie: „Persoana care spune că știe ce gândește dar nu știe cum să o exprime, de obicei nu știe ce gândește.”

Poți să îi explici ceea ce știi unei alte persoane? Încearcă. Ia o idee pe care crezi că o stăpânești și scrie-o pe o foaie de hârtie ca și cum ai explica-o altcuiva. (vezi „Tehnica Feynman și aici, dacă vrei de îți dezvolți retenția.)

 

Natură sau Creștere?

 

Încă un mod de a deveni mai inteligent pe lângă citit, este să te înconjori de oameni cărora nu le este frică să îți combată ideile.

„Devino un autodidact pe termen lung prin citit vorace; cultivă curiozitate și trage să devii puțin mai înțelept în fiecare zi.” – Charlie Munger

 

Toți ne plângem că suntem ocupați și că “nu avem timp să citim”… Testeză GRATUIT prima platformă din România cu rezumate audio și text a celor mai cunoscute cărți din lume! ???? www.mentorbooks.ro/lp .

Fiecare rezumat condensează o carte de peste 300 de pagini într-un microbook de 20 pagini, astfel încât să poți obține ideile cheie în maxim 20 de minute. ???? www.mentorbooks.ro/lp

____

Sursa:Bookster/ blogul Farnam Street.

Rămâi la curent cu toate noutățile MentorBooks

Înscrie-te și vei primi noutăți de la noi pe email cu oferte, reduceri și actualizări.