Schimba aceste simple obiceiuri pentru a trai o viata fericita
Depresia apare, de obicei, din cauza unor factori pe care nu ii putem controla – moartea unei persoane dragi, pierderea locului de munca sau probleme financiare. Dar micile alegeri pe care le faci in fiecare zi iti pot afecta starea de spirit mai mult decat crezi. Obiceiurile ce implica retelele de socializare, rutina ta de exercitii, chiar si modul in care mergi poate duce la pierderea fericirii si e posibil sa nu stii lucrul acesta. Din fericire, aceste comportamente pot fi schimbate. Continua sa citesti cele 12 moduri in care iti afectezi starea si spirit si afla cum poti schimba asta.
Ai un mers stangaci
Sentimentele ne pot afecta modul in care mergem, iar reciproca este si ea valabila, spune un studiu publicat in Journal of Behavior Therapy si Experimental Psychiatry. Cercetatorii au aflat ca atunci cand subiectii au fost rugati sa mearga cu umerii adusi in fata, cocosati si cu miscare minima a bratelor, acestia au experimentat stari de spirit mai rele decat cei care au mers cu mai multa energie. Mai mult, participantii care au avut un mers mai greoi si-au amintit mai multe lucruri negative decat cele pozitive, vorbind despre depresie.
Fii fericit acum: Tine capul sus si spatele drept pentru a-ti mentine o atitudine pozitiva.
Faci poze la TOT
Fani ai Instagramului, ascultati-ma. Facand poze aleatoriu poate afecta modul in care ne amintim de momentele respective, potrivit unui studiu publicat de Stiinta Psihologiei. In acest studiu, participantii au facut un tur de muzeu, observand diferitele obiecte si fotografiindu-le. Apoi, subiectii au intampinat dificultati mai mari in incercarea de a-si aminti de obiectele pe care le-au fotografiat comparat cu cele pe care le-au vazut.
“Lentila este ca o perdea pusa in fata ochilor, iar noi nu realizam acest lucru” spune Diedra L. Clay, doctor in psihologie, presedinte si profesor asociat al departamentului de psihologie a sanatatii la Universitatea Bastyr din Kenmore.
Fii fericit acum: Concentreaza-te pe subiect atunci cand faci poze – sau si mai bine, stai si relaxeaza-te. Bucura-te de frumusete si ia parte la actiune. Acestea sunt lucrurile care te vor face mental mai puternic, spune Clay.
Nu faci exercitii
Tine minte: Daca devii mai activ de 3 ori pe saptamana, riscul de a intra in depresie scade cu 19%, conform unui studiu facut de JAMA Psychiatry. Urmarind 1.000 de oameni cu varsta pana in 50 de ani si inregistrand simptomele de depresie si nivelele de activitate fizica la intervale regulate, cercetatorii de la Universitatea din Londra au descoperit o corelatie intre activitatea fizica si depresie. Oamenii care erau depresivi erau mai putin activi, pe cand cei care erau activi erau mai putin depresivi. De fiecare data cand acestia erau activi, sansele de depresie scadeau cu 6%.
Fii fericit acum: Iesi afara si fa miscare. Nu trebuie sa fie foarte mult – mersul dintr-o parte in alta, sa urci scarile – dar orice activitate te va ajuta sa iti mentii mintea activa.
Procrastinezi
Gandeste-te la o sarcina pe care ai amanat-o. Daca motivul este pentru ca e plictisitor sau nu ai chef sa il faci, ei bine, aici nu te putem ajuta. Dar daca eviti treaba deoarece te face sa te simti anxios sau din frica sa nu esuezi, atunci procastinarea face treaba mult mai stresanta.
Fii fericit acum: Inainte sa te apuci de treaba, fa ceva care sa iti mai ia din stres: asculta muzica, iesi la alergat, sau apuca-te de o activitate care sa iti mai preia din anxietate. In acest fel, vei putea introduce un pic de distractie, in locul stresului.
Esti intr-o relatie toxica
„Am multi clienti care sufera de anxietate si depresie si nu realizeaza ca este din cauza unei relatii toxice”, spune Leonard. “Le mananca increderea in sine. Partenerii lor i-au facut sa creada ca sunt imcompetenti, sau egoisti. Uneori, trebuie ani buni pentru a-i face pe oameni sa realizeze ca depresia si anxietatea lor provine din relatiile pe care le au.”
Fii fericit acum: Vei avea nevoie de ajutor. Mai intai, uita-te atent daca semnele partenerului tau sunt abuzive. Apoi, consulta un profesionist, un membru al familiei sau un prieten apropiat pentru a te ajuta sa analizezi aceste semne.
Iei viata mult prea in serios
Te impiedici de o groapa de pe trotuar si in loc sa te ridici, te scufunzi in rusine. Daca iti suna cunoscut, este timpul sa gasesti noi metode care sa te faca sa razi. „Sunt multe studii care arata beneficiile rasului asupra sanatatii noastre inclusiv asupra celei mentale”, spune Leonard. „Rasul este cel mai rapid medicament pentru anxietate si despresie.”
Fii fericit acum: Razi in fiecare zi. Uita-te la un serial amuzant, asculta programul Laugh USA pe SiriusXM Radio, sau petrece-ti timpul cu prieteni amuzanti. Te poti oferi voluntar pentru a petrecere timp cu copii – ei chiar spun cele mai traznite lucruri.
Nu dormi suficient
„Somnul afecteaza totul”, spune Diedra L. Clay, doctor in psihologie, “ de la capabilitatile emotionale si mentale pana la modul in care functioneaza corpul nostru. Somnul este modul prin care corpul nostru se regenereaza, iar fara el, tot sistemul cedeaza.”
Fii fericit acum: Incearca sa iti dai seama de ce nu dormi si apoi urmeaza pasii pentru a avea un mediu propice pentru odihna.
Nu esti niciodata singur
Intre copii, munca, casatorie si alte activitati, nu pot gasi un moment in care sa fi singur (sa te inchizi singur in baie nu se pune). Leonard evidentiaza importanta timpului pentru tine, fie ca este pentru 10 minute, o ora sau o zi. Neavand timp pentru tine poate atrage dupa sine anxietate si depresie, spune Leonard.
Fii fericit acum: Pune in calendar o intalnire cu tine. Si mai important, respect-o.
Nu comunica, de fapt, cu nimeni
Daca folosesti mesajele, Facebook-ul sau alte canale de socializare pentru a te mentine la curent cu prietenii tai, inseamna ca nu vorbesti cu adevarat – si sa vorbesti cu barista de la Starbucks in fiecare dimineata nu se pune. “Paginile de Facebook sunt pentru divertisment,” spune Clay,”nu sunt conversatii reale, care sa ne permita sa intelegem oamenii. Acestea reduc din experienta si sentimentele noastre.”
Michael Mantell, doctor in psihologie, coach al stiintei comportamentale din San Diego, California, aproba. “Electronicele personale (precum telefoanele) au si ele un impact asupra atentiei, a cererii de satisfactie, deoarece apasarea unui buton duce la o conectare imediata,” spune Mantell. “Totodata, am invatat sa nu ne intalnim fata-in-fata, deoarece o putem face virtual. Acesta are un impact legat de abilitatea si interesul nostru de a sta in aceeasi camera cu cineva si chiar vorbi cu persoana respectiva.”
Fii fericit acum: “La sfarsitul vietii noastre, numarul nostru de prieteni virtuali nu conteaza” spune Clay. “Dar prietenii reali da.” Fii sigur sa pui o intalnire cu un prieten, membru al familiei sau partener cel putin o data pe saptamana.
Nu poti trai fara telefonul tau mobil
Cand a fost ultima oara cand nu ai avut nici un dispozitiv electronic la tine? Nu iti poti aminti? Nu este un semn bun. “Toate dispozitivele pe care le avem tind sa ne suprastimuleze,” spune Clay. “Si daca suntem mereu cu ele in mana, atunci niciodata nu ne vom regenera cu adevarat mintea si corpul.” Eventual, aceasta se poate manifesta ca si depresie sau anxietate.
Fii fericit acum: Creaza un moment numit Sabbath, cand te abtii de la toate dispozitivele o data pe saptamana, chiar si daca e pentru jumatate de zi.
Esti multifunctional
Cu totii suntem vinovati de multitasking: luam pranzul la birou, stam pe Facebook in timp ce ne uitam la televizor si vorbim prin mesaje intr-un ritm constant. Studiile au aratat ca, desi multi oameni cred ca sunt mai productivi facand mai multe lucruri deodata, acest lucru nu este adevarat – ne lasa pur si simplu stresati si incapabili sa comunicam eficient.
Fii fericit acum: E simplu: pune telefonul jos, opreste televizorul si fii atent la lucrul pe care il faci si la ce se intampla in jurul tau. Daca vei permite creierului tau sa proceseze tot ce se intampla in timp real (si nu spunand asta catre urmaritorii tai de pe retelele de socializare), vei face cel mai bun lucru pe care il poti face pentru sanatatea ta mintala.
_____________
Articol scrois de Carey Rossi
Citește articolul original pe Time.com.
Sursa:Bookster.ro